Zilele acestea au loc negocieri între partide pentru susţinerea unuia dintre cei doi candidaţi. Băsescu şi Geoană caută în primul rând susţinerea UDMR şi PNL, cele două partide ce au posibilitatea să mobilizeze electorat în favoarea unuia dintre candidaţi. Se tot vorbeşte despre “electoratul liberal”, cel care ar fi “marfa” PNL la aceste negocieri. Este desigur în avantajul liberalilor să spună că se prezintă la negocieri cu 20% din voturi în buzunar, dar acest lucru este departe de adevăr. Poate la UDMR să vorbim de o disciplină a simpatizanţilor; la PNL nu este cazul şi nu a fost niciodată. În schimb, liberalii au altă marfă foarte interesantă de pus pe masa negocierilor: activişti şi anti-băsescianism.
Mai întâi să facem o precizare despre “electoratul liberal”, despre care ni se spune că este tânăr, urban şi cu studii superioare. Aceste afirmaţii trebuie relativizate la scorul mediu al lui Antonescu. Se poate spune că Antonescu are mai mult succes printre cei cu studii superioare, dar este greşită afirmaţia că oamenii cu studii superioare votează masiv Antonescu. Dacă ne uităm spre exemplu la datele exit-poll-ului CURS, vedem că Antonescu a obţinut voturile a 33,5% dintre cei cu studii superioare; este pe primul loc şi un succes major comparat cu 22% scor naţional, dar înseamnă doar o treime dintre persoanele cu studii superioare; celelalte două treimi au votat cu alţi candidaţi. Acesta este exemplul cel mai favorabil lui Antonescu, pentru că scorurile relative în rândul tinerilor sau a celor din mediul urban sunt şi mai mici.
Să privim acum exemplul comunei B. Campania electorală a fost una tipică pentru România anului 2009. PSD a dat găleţi; PNL a dat pături şi pelerine de ploaie; PDL a dat făină, zahăr şi ulei. Primarul e de la PNL, de unde şi efortul suplimentar. Bonus, primarul s-a apucat să asfalteze două străzi. De notat că în cei cinci ani de mandat (patru plus unul, că s-a reales în 2008), primarul a asfaltat doar strada principală şi aia cu bani de la “judeţ”. Primarul penelist a luat satul la picior rugându-şi prietenii şi cunoscuţii să iasă la vot, că “o să fie bine”, dar şi ca să iasă el bine la partid, de la caz la caz; nu a uitat să menţioneze ajutorul dat în trecut. Liderii locali de la PDL şi PSD au fiecare câte o cârciumă, loc numai bun pentru diseminat propunerea partidului. Nu vă imaginaţi că discuţiile au fost despre programe sau valori; nici vorbă, s-au cantonat în zona lui “ăla-i prost, ăla-i urât” şi a contat cât de convingători au fost cei ce-l ponegreau pe unul sau pe celălalt. La vot, Antonescu a avut un rezultat bun, a ieşit pe locul 2, puţin în faţa lui Geoană.
Un alt exemplu: comentatorul (ziarist, “analist”, blogger etc.) X. Îl urăşte pe Băsescu. Are multe explicaţii pentru poziţia anti-Băsescu. Majoritatea vin din zona “Băsescu este dictator”; cu toate acestea, acuzaţiile nu se bazează atât pe fapte, cât pe procese de intenţie – cum ar veni, tocmai arme din panoplia dictatorului. Sentimentul este iraţional, dar o anume eficienţă în a mobiliza persoana respectivă. La mobilizare contribuie fie alimentarea atentă cu informaţii “pe surse” care confirmă propriile credinţe (în cazul celor de bună credinţă), fie cumpărarea opiniei (în celelalte cazuri). Rezultă o polarizare a opiniei publice în jurul persoanei preşedintelui şi dezbaterea încetează a mai fi despre proiecte şi valori, rezumându-se, exact ca în comuna B., la ponegrirea adversarilor. Desigur, există şi opusul lui X, să-i spunem Y, comentatorul pro-Băsescu, la fel de iraţional. Doar că momentan zona dinamică a comunicării (televiziune, Internet) este dominată de comentatori X. În ultimul an, PNL şi Antonescu au reprezentat catalizatorul politic al anitbăsescianismului, o opţiune asumată explicit şi în gura mare de liderul liberal. Tot ei au fost şi o sursă importantă de imagologie a antibăsescianismului.
Exact acestea sunt cele două “produse” cu care PNL se prezintă la negocieri. Pe de o parte activiştii partidului, mai puţini decât ai PSD şi PDL, dar nu de neglijat. Pe de altă parte, antibăsescianismul, PNL fiind sursă şi catalizator pentru acest curent al urii. Cu alte cuvinte, nu “electoratul liberal” îl negociază astăzi Antonescu, ci aceste două arme de campanie electorală prin care se poate decide rezultatul final.
Primul dintre “produse”, activiştii, vine cu un cost care nu are nicio legătură cu ideologia şi doctrinele: accesul la putere. Este un cost pe care îl poate plăti şi PDL şi PSD, contează cine dă mai mult. Liberalul Morega de la Gorj a spus lucrurilor pe nume: îl susţinem pe Geoană dacă ne dă prefectura, o companie de stat şi o agenţie guvernamentală. Altfel spus, activiştii liberali din comunele B. din Gorj sunt dispuşi să ia iar judeţul la picior pentru aceste beneficii concrete. La fel se pune problema la centru, unde conducerea a votat în unanimitate susţinerea lui Geoană în schimbul postului de prim-ministru (“independenţa” lui Johannis e doar o vorbă pentru naivi); în secundar au mai cerut şi câteva lucruri legate de programul economic.
Al doilea “produs”, antibăsescianismul, este anulat de o eventuală alianţă cu PDL; este logică preferinţa PNL pentru PSD, numai aşa maximizează valoarea propriei oferte. Antonescu a înţeles repede acest lucru şi a tăiat imediat legăturile cu Băsescu. Mai mult, l-a trimis la negocierile cu PSD pe Orban, ca să fie clar că antibăsescianismul agresiv este pus în joc.
Asta este “marfa” liberalilor în această negociere. Au pornit cu dreptul şi sunt pe cale să obţină ceea ce vor. Rămâne de văzut dacă rezultatul electoral le va da câştig de cauză sau nu.
