A făcut bine Crin Antonescu că şi-a anunţat sprijinul pentru Mircea Geoană?
Dacă această decizie ar fi fost luată de el, am fi putut să-l judecăm. Dar când ştii că nu a făcut decât să interpreteze o partitură dictată de mult de Dinu Patriciu, întrebarea nu are nevoie de răspuns.
Ca orice politician din „noul val”, Antonescu evoluează la „impuse”. Întreaga campanie s-a chinuit să infirme ideea că are un Stăpân. S-a văzut în rapiditatea cu care şi-a „uitat” propriile lozinci şi a îmbrăţişat alianţa „un crin şi trei trandafiri” pregătită din vreme de mogulul său, Patriciu.
În campanie, era de bun simţ să înfiereze „mocirla liniştită” adusă de alegerea lui Geoană, despre care spunea că e marioneta lui Iliescu, Hrebenciuc şi a baronilor ca Vanghelie.
O altă partitură, interpretată cu o convingătoare indignare, a fost când, la dezbaterea TV i-a imputat lui Mircea Geoană că şi-a pus cumnatul şef peste o bancă a statului cu un salariu de 20.000 de euro. Un salariu nesimţit care reprezintă 250 de pensii sau vreo 80 de salarii de profesori, tuna Antonescu plângându-i pe „cei care nu au avut norocul să fie cumnaţii lui Geoană”.
Acum, când a primit preşedinţia Senatului, Antonescu nu mai e deranjat. Pentru că intrat şi el printre norocoşii „cumnaţii” ai lui Geoană, sau mai bine zis, printre cei ai lui Dinu Patriciu, fără de care nu ar fi ajuns deputat, senator şi preşedinte PNL, iar soţia sa nu ar fi devenit europarlamentar pe un salariu de 7.000 de euro la Bruxelles.
A mai fost o partitură interpretată exemplar în campanie de prezidenţiabilul liberal, când au apărut informaţiile despre vizita secretă la Moscova. Atunci, Antonescu a convocat o conferinţă de presă pentru a-l soma pe Geoană, în direct, cu aer marţial, să devoaleze scopul vizitei la ruşi.
L-am întrebat pe Crin Antonescu, după semnarea acordului de colaborare PSD-PNL, dacă în timpul negocierilor i-a mai cerut colegului său de alianţă să lămurească ce a căutat la Moscova. „Nu”, a fost răspunsul său, nonşalant şi grăbit.
Nu ar fi fost însă de bun simţ, ca în timp ce făceau împărţirea posturilor în viitoarea guvernare, Antonescu să întrebe măcar: „Mircea, tu la Cotroceni, eu la Senat, Hrebe la Cameră, Vanghelie, din umbră la Interne, Orban vicepremier, Fenechiu la Transporturi, cu mogulii nu ne batem capul, au grijă singuri, dar ruşilor ce le dăm?”.
Crin Antonescu nu are astfel de curiozităţi sau poate din prea mult bun simţ nu a vrut să fie indiscret. Sau poate Patriciu nu l-a pus să întrebe, cunoscând deja răspunsul. Poate chiar de la Geoană, care are o relaţie temeinică cu mogulul liberal.
În seara exit-polurilor, când Geoană nu-l găsea la telefon pe un Antonescu dărâmat de rezultate, pe cine a sunat? Pe Patriciu care i-a făcut legătura.
De-a lungul campaniei, Antonescu a încercat să arate cât de diferit este şi de Băsescu şi de Geoană. În privinţa primului, i-a reuşit. Cu Geoană a confirmat doar asemănările. Amândoi sunt politicieni ai „noului val”: politicienii-poster.
Problema lui Antonescu este că în această campanie el a fost abia a doua opţiune a mogulilor. Nu numai Dan Voiculescu şi Sorin Ovidu Vîntu, dar şi Patriciu a pariat pe Geoană. Ştiu ei de ce.
Etichete: antonescu, Geoana, revoluția bunului simț
